Un grup de cetățeni din Bălți solicită autoritățile publice acțiuni concrete pentru a accesibiliza orașul

Cele mai multe instituţii publice din Bălţi nu dispun de rampe de acces pentru persoanele cu nevoi speciale. Este una din problemele de care se ciocnesc zilnic persoanele cu dizabilităţi. Mai mult, acestea nu pot folosi transportul public si nu au locuri de muncă. Toate problemele au fost prezentate în cadrul unei şedinţe cu autorităţile municipale, de la care se aşteaptă şi soluţii. 


Spitale, farmacii sau magazine. Cele mai multe nu au rampe de acces. Iar unde există sunt impracticabile. Un exemplu negativ, in acest sens, este şi Primăria municipiului Bălţi.


La rânul lor, autorităţile spun că şi-au propus de mult să adapteze infrastructura primăriei pentru persoanele cu nevoi speciale dar, deocambată, nu sunt bani.


Şi nu doar banii sunt o problemă. Este vorba şi de mentalitatea persoanelor din sfera de deservire. Vasile Ciuraru povesteşte cum nu a fost lăsat, în repetate rânduri, să urce în troleibuz sau microbuz.


Şirul problemelor continuă, iar responsabilii ridică din umeri. În timpul şedinţei, autorităţile din municipiul Bălţi au promis că vor examina solicitările şi vor încerca, în măsura posibilităţilor, să le rezolve.

Sursa TVR.md

Смотреть меньше
Persoanele cu nevoi speciale din Bălţi solicită autorităţilor condiţii de egalitate
Cele mai multe instituţii publice din Bălţi nu dispun de rampe de acces pentru persoanele cu nevoi speciale. Este una din problemele de care se ciocnesc zilnic persoanele cu dizabilităţi. Mai mult, acestea nu pot folosi transportul public si nu au locuri de muncă. Toate problemele au fost prezentate în cadrul unei şedinţe cu autorităţile municipale, de la care se aşteaptă şi soluţii. 
0 Комментарии

Терраса или ресторан? Нет ли тут желания платить меньше налогов? Расследование по «Терраса Objora»

gallery image

Выбор именно террасы «Objora» как объекта для аналитического расследования, вовсе не случаен. Схемы, которые применяются в «Objora», можно увидеть и в других заведениях общепита мун. Бэлць. В 2019 году местная власть пошла на повышение почти в 3 раза ставки налога на недвижимость для пополнения бельцкого бюджета. Но при этом продлевает копеечные договора ...

Читать больше
0 Комментарии

YOUTHBANK CAHUL ANUNȚĂ CONCURS DE RECRUTARE A NOILOR MEMBRI!

gallery image

😀Vino în echipa 

Читать больше
0 Комментарии

Drepturile angajatilor.

gallery image

Fiind in era informaţională oarecum des întîmpin cazuri cînd angajații nu îşi cunosc drepturile la locul de muncă. Astăzi vin cu o informație vis-à-vis de acest fenomen. Art.9, alin.1) din Codul Muncii al Republicii Moldova ne spune că salariatul are dreptul:

- la încheierea, modificarea, suspend...

Читать больше
0 Комментарии

Virsta adolescentilor pentru munca.

gallery image

Asa un factor interesant am decis astazi sa pun la discutie, consider asta fiind o tema foarte importanta pentru societatea noastra. Deci e bine sa stiti ca munca se permite si de la virsta de 15 ani dar cu anumite conditii intru a respecta cadrul legal☝️

Pe scurt:

✅ art.46 alin.3) din Codul Muncii al RM ne zice ca: persoana fizică poate înche...

Читать больше
0 Комментарии

DIASPORA ,,HRANESTE UN BATRAN'' DIN MOLDOVA

+2


A fi batran in R.Moldova este o adevarata provocare iar uneori un chin absolut de aceea

diaspora a lansat

Campania ,, hrănește un bătrân” din Moldova, acum suntem in proces de distribuitie, împreuna reușim sa ajungem in localitățile Moldovei unde găsim batrini triști si singuratici

Читать больше
0 Комментарии

Campania ,,Ghiozdanul calator 2020'' din inima diasporei

Incheiem colectările

Читать больше
0 Комментарии

City Quest by YouthBank Cahul

gallery image

În contextul Zilei Internaționale a Tineretului 2020 - YouthBank Cahul în parteneriat cu A.O.”Perspectiva”, Primăria mun. Cahul, FLEX Moldova și Fundația Est Europeană organizează CityQuest Cahul. 🏣🏙🏘🏠

💯

Читать больше
0 Комментарии

Părinții din Chișinău pot ridica ajutorul material unic pentru pregătirea de noul an școlar

gallery image

Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău informează comunitatea de părinți despre obligativitatea prezentării beneficiarilor de ajutoare materiale unice pentru pregătirea de noul an școlar 2020-2021 la oficiul poștal pentru ridicarea ajutorului material unic în sumă de 700 d...

Читать больше
0 Комментарии

Studiu de caz: Avertizor de integritate din cadrul unei Direcții Educație din mun.Chișinău

gallery image

La 22 iulie 2019, la mai multe Direcţii educaţie, tineret şi sport din capitală, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au efectuat percheziții, care s-au soldat cu două rețineri. În izolatorul CNA au fost escrotate o angajată a Direcției educație, tineret și sport a sect. Râșcani (DETS Râșcani) și adminstra...

Читать больше
0 Комментарии

Cea mai originală mască / Самая оригинальная маска

RO// În condițiile epidemiei de coronavirus, purtatul măștilor devine un trend, iar unele persoane sunt foarte inventive, astfel că să poată fi în siguranță în orice situație.

-------

Porți o mască obișnuită sau una deosebită ?

Nu ezita să imortalizezi momentul, publică o poză cu mască în campania ...

Читать больше
Маска для похода в бар
0 Комментарии