De sărbători, fii mai bun! Susține un producător autohton!

gallery image

În anul 2018 ştirea precum că un antreprenor din raionul Nisporeni a pus la pământ două hectare de prune a făcut înconjurul Moldovei. Imaginea copacilor plini cu roadă doborâţi de disperarea omului că intermediarii i-au dat doar 80 de bani pentru un kilogram de prune m-a bântuit zile în șir. Astăzi la un an distanţă vă prezint povestea Elenei Vutcariov, femeie care și-a promis sie însăși că nimeni niciodată nu își va bate joc de munca ei.

În anii două mii, atunci când unica soluţie de ați vinde merele, strugurii și prunele erau piețele din Moscova, atât Elena cât și cei doi băieți ai ei erau printre moldovenii care la început de toamnă făceau coadă și stăteau câte două zile în parcările din piețele rusesești, doar doar să prindă un loc de vânzare. Şi cum toate prunele din Moldova ajungeau odată pe piața Rusiei, evident că oferta depășind cererea prețul acestora pleca vertiginos în jos, iar unii dintre producătorii de prune moldovenști abea de reușeau să își acopere costurile cu producerea, transportul și vânzarea fructelor. Acea perioadă a fost o lecție de viață pentru Elena Vutcariov, care își aduce aminte cum vameșii care desfăceau pruna să o verifice de prezenta viermilor le spunea mai în glumă mai în serios să spună în gând „ Tatăl nostru” și să se roage ca din trei prune desfăcute să nu găseasca nici o larvă. Elena a înțeles că pruna nu trebuie vândută imediat după recoltare în luna septembrie, atunci cand pe piață este excedent de marfă ci trebuie păstrată până mai spre revelion. S-a întamplat ca o dată să stea peste 48 de ore într-o parcare în Moscova cu camionul plin de prune ca mai apoi să vândă pruna mult sub sinecost. Atunci și-a promis că nimeni niciodată nu își va mai bate joc de munca ei. Dacă până atunci se punea în depozitele frigorifice doar mere și struguri ea a fost unul din pionerii care au riscat și au depozitat și prună în stare proaspătă. Fiind extrem de flexibilă în momentul în care au început să intre în rod în Republica Mopldova mii de hectare de prune a realizat că este nevoie urgent de construit o uscătorie pentru prune, pentru ca piața nu va mai reuși să consume atâta prună în stare proaspătă, iar diversificarea produselor este o cerinta obligatorie a piețelor libere. A fost o vizionară, cu toate că la distanță de câțiva ani nici prunele uscate nu au mai adus producatorilor profitul sperat. În anul 2018 pentru un kg de prune uscate procesatorii ofereau 13 lei, cand numai serviciile de uscare a prunei este de 12 lei. 

Ceea ce a început in anul 2017 cu experimente la bucătăria proprie s-a transformat astazi la o distanță de doi ani de zile la o afacere de succes. “ Fruvit” este o marcă recunoscută , datorită muncii asidue și implicării întregii familii Vutcariov. În doi ani de zile această afacere a crescut cat altele în zece.Astazi “ Fruvit” oferă o gmamă largă de fructe deshidratate în ciocolată . Prunele uscate ale familiei Vurcariov nu mai sunt vândute la intermediari, ci capătă valoarea binemeritată. Prune, mere uscate, caise deshidratate, cu și fără nuci și migdale, în ciocolată albă sau neagră toate acestea sunt rodul unei munci asidue. Despre sacrificii și investiții Elena vorbeste cu zâmbetul pe buze, nici nu vrea și nici nu își permite luxul să nu fie optimistă Acu doi ani în urmă visa la o linie de glazurare automată iar astăzi când își vede rodul muncii materializat, când oferă altor femei locuri de muncă plătite decent, înțelege cât de bine a facut că s-a ținut de acea promisiune să nu lase pe nimeni niciodată să își bată joc de munca și sacrificiile ei! 

Despre potențialul agricol enorm pe care îl are Republica Moldova se discută la nesfârșit ! Despre oamenii de la care avem ce învăța și care ne pot inspira să construim o altfel de agricultură în Republica Moldova mai puțin! Dar poate a venit timpul ca macar de acum încolo să apreciem eforturile imense pe care le fac oamenii de lângă noi ca noi toți să avem acces la fructe si legume ieftine și sănătoase!

Смотреть меньше
0 Комментарии

Терраса или ресторан? Нет ли тут желания платить меньше налогов? Расследование по «Терраса Objora»

gallery image

Выбор именно террасы «Objora» как объекта для аналитического расследования, вовсе не случаен. Схемы, которые применяются в «Objora», можно увидеть и в других заведениях общепита мун. Бэлць. В 2019 году местная власть пошла на повышение почти в 3 раза ставки налога на недвижимость для пополнения бельцкого бюджета. Но при этом продлевает копеечные договора ...

Читать больше
0 Комментарии

YOUTHBANK CAHUL ANUNȚĂ CONCURS DE RECRUTARE A NOILOR MEMBRI!

gallery image

😀Vino în echipa 

Читать больше
0 Комментарии

Drepturile angajatilor.

gallery image

Fiind in era informaţională oarecum des întîmpin cazuri cînd angajații nu îşi cunosc drepturile la locul de muncă. Astăzi vin cu o informație vis-à-vis de acest fenomen. Art.9, alin.1) din Codul Muncii al Republicii Moldova ne spune că salariatul are dreptul:

- la încheierea, modificarea, suspend...

Читать больше
0 Комментарии

Virsta adolescentilor pentru munca.

gallery image

Asa un factor interesant am decis astazi sa pun la discutie, consider asta fiind o tema foarte importanta pentru societatea noastra. Deci e bine sa stiti ca munca se permite si de la virsta de 15 ani dar cu anumite conditii intru a respecta cadrul legal☝️

Pe scurt:

✅ art.46 alin.3) din Codul Muncii al RM ne zice ca: persoana fizică poate înche...

Читать больше
0 Комментарии

DIASPORA ,,HRANESTE UN BATRAN'' DIN MOLDOVA

+2


A fi batran in R.Moldova este o adevarata provocare iar uneori un chin absolut de aceea

diaspora a lansat

Campania ,, hrănește un bătrân” din Moldova, acum suntem in proces de distribuitie, împreuna reușim sa ajungem in localitățile Moldovei unde găsim batrini triști si singuratici

Читать больше
0 Комментарии

Campania ,,Ghiozdanul calator 2020'' din inima diasporei

Incheiem colectările

Читать больше
0 Комментарии

City Quest by YouthBank Cahul

gallery image

În contextul Zilei Internaționale a Tineretului 2020 - YouthBank Cahul în parteneriat cu A.O.”Perspectiva”, Primăria mun. Cahul, FLEX Moldova și Fundația Est Europeană organizează CityQuest Cahul. 🏣🏙🏘🏠

💯

Читать больше
0 Комментарии

Părinții din Chișinău pot ridica ajutorul material unic pentru pregătirea de noul an școlar

gallery image

Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău informează comunitatea de părinți despre obligativitatea prezentării beneficiarilor de ajutoare materiale unice pentru pregătirea de noul an școlar 2020-2021 la oficiul poștal pentru ridicarea ajutorului material unic în sumă de 700 d...

Читать больше
0 Комментарии

Studiu de caz: Avertizor de integritate din cadrul unei Direcții Educație din mun.Chișinău

gallery image

La 22 iulie 2019, la mai multe Direcţii educaţie, tineret şi sport din capitală, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au efectuat percheziții, care s-au soldat cu două rețineri. În izolatorul CNA au fost escrotate o angajată a Direcției educație, tineret și sport a sect. Râșcani (DETS Râșcani) și adminstra...

Читать больше
0 Комментарии

Cea mai originală mască / Самая оригинальная маска

RO// În condițiile epidemiei de coronavirus, purtatul măștilor devine un trend, iar unele persoane sunt foarte inventive, astfel că să poată fi în siguranță în orice situație.

-------

Porți o mască obișnuită sau una deosebită ?

Nu ezita să imortalizezi momentul, publică o poză cu mască în campania ...

Читать больше
Маска для похода в бар
0 Комментарии