Susținem producatorii autohtoni!

gallery image

Aș fi vrut să trăiesc într-o altă țară? Poate doar în una reîntregită, într-o Romînie mare și puternică! Dar în rest dacă aș fi avut de ales unde să mă nasc încă o dată, tot aici aș fi ales, locul unde Dumnezeu ne-a dat de toate, mai puțin un proroc, pentru Basarabia cea fără de noroc, vorba marelui Mateevici...

Aici sunt oamenii minunați, femeile care trăiesc în Republica Moldova, sunt femei speciale, pentru că necătînd la destinul complicat pe care l-a avut această bucățică de pămînt, aproape toate au reușit să mergem prin viață ca niște lumînari, adică drepte și să emane în jurul lor lumină, căldură și speranță. Nu încetez să mă minunez de fiecare dată cînd întîlnesc femei puternice, care și-au legat destinul de agricultură. Mi-e și frică să le întreb cît vor mai rezista în condițiile în care lururile nu par a se îndrepta, ci mai degrabă prin întreg setul de probleme pe care le avem, la care se mai adaugă și migrația în masă în cîțiva ani vom ajunge la o acută lipsă de forță de muncă.

Irina Pomuș-Mura, o tînără profesoară de biologie din satul Teleșeu, raionul Orhei se ambiționează să facă agricultură performantă, aici acasă. Să educi doi copii, să faci cercetare în cadrul Universității de medicină, să predai biologie la școala din satul natal și să mai cultivi pe o suprafată de 1,5 ha mure, asta înseamnă să fii o adevărată campioană. Exponentă a tinerii generații de agricultori Irina este exemplu cel mai vivace că cei care guvernează Moldova ar trebui să își protejeze și încurajeze necondiționat agricultorii. Ce fac autoritățile? Vă spun eu! În plin sezon a fructelor auutohtone, autoritățile de la Chișinău achiziționează la greu fructe exotice din import pentru grădinițele și scolile noastre. Nedreptatea este și mai mare cînd un kg de pomușoare costă de două ori mai ieftin decît bananele și portocalele de import. În vara anului 2019 producătorii de prune și-au vandut recolta cu 2 lei per kg, iar direcțiile de învățîmînt achiziționau banane și portocale în valoare de milioane cu 18-20 de lei per kg. Producătorii de la Soroca își vînd mărul cu 7 lei, pe unde apucă, iar grădinițele din Chișinău achiziționează pere cu 37 lei per kg aduse din Olanda. 

Irina ar face gem, marmeladă sau lichior din ceea ce nu poate vinde în stare proaspăta, dar legislația noastră, a celor care suntem mai catolici decît Papa, nu ne permite procesarea și etichetarea produselor artizanale în condiții casnice. Tot ce vine din import și are o țidulă e „mai bun” decît ceea ce e crescut și procesat cu grijă aici. Ca Irina sunt zeci de tineri care ar putea da un suflu nou întregii agriculturi, dacă autoritățile nu ar fi atît de lispite de receptivitate și ar lucra pe componenta legislativă la elaborarea și implimentarea standardelor în materie de mici producători. Cu o piață internă în continuă scădere din cauza migrării în masă, cu lipsa diversificării piețelor de export, agricultura Republicii Moldova ar putea avea o șansă la dezvoltare dacă achizițiile publice din grădinițe, scoli, spitale, pușcării ar fi orientate spre produsele autohtone în detrimentul celor de import. 

Degeaba Irina produce mure crescute cu mare grijă, dă de muncă la culegători dacă în plin sezon aceasta nu are cui și unde le vinde. Și-ar fi dorit enorm să își extindă plantația, nu îi este frică de muncă și efort, dar lipsa infrastructurii de postrecoltare nu îi permite congelarea și păstrarea lor pentru sezonul rece. Cu atîtea soluții la îndemîna autorităților, acestea preferă tactica struțului care își bagă capul în nisip. Mulți din cei care conduc domeniul au luat drept slogan: „Ia dus mintea și capul să producă, lasă să îi ducă mintea și capul să și vîndă!” 

Între Prut și Nistru avem de toate! Terenuri fertile, avem soare și apă, avem oameni minunați cărora nu le este frică să se murdărească de țărînă. Ce nu avem? Vorba unui fost președinte: „Nu stiu ce nu avem, dar era bine să fie!” Poate o clasă politică și un ministru al agriculturii care să ne iubească pe toți cei care iubim pămîntul din care ne tragem seva.

Смотреть меньше
0 Комментарии
gallery image
Читать больше
0 Комментарии

"Târg de daruri dulci!"

gallery image

"Târgul de Daruri Dulci" evenimentul care își propune să sărbătorească femeea altfel. Vor participa strict femei producătoare, femei care muncesc nemijlocit în procesul de producere și procesare. Cu toate că sunt solicitări și din partea unor producători bărbați, se dă prioritate femeilor. Se vor vinde ambalat frumos miere de albine, fructe deshidratate î...

Читать больше
0 Комментарии

Когда прекратиться бездумное уничтожение природы в Бельцах?

gallery image

11 февраля состоятся дебаты, организованные газетой СП, о судьбе детского парка «Andrieș». Как вам известно, Бельцкая Апелляционная палата признала незаконными решения муниципального совета о продаже земельных участков, на которых построены кафе «Малыш» и ресторан «Prime»(бывшая «Берёзка»), так как земля в скверах и городских парках согласно законодательс...

Читать больше
0 Комментарии

Ce s-a întâmplat la ședința CMC din 06.02.2020/Что произошло на заседании мун. совета 06.02.2020

gallery image

Președinte de ședință a fost ales domnul Vasile Gradinaru


La ședința CMC din 06.02.2020 s-a votat:

- Amânarea aprobării regulamentului privind organizarea proiectului Buget Civil pentru ședințele ulterioare.

- Direcțiile gen...

Читать больше
0 Комментарии

Ziua Internațională a Îmbrățișărilor la Cahul

gallery image

Читать больше
0 Комментарии

"Мудрое" решение, принятое руководством Бельцкой Клинической Больницы

gallery image

Вы уже наслышаны о том, что инициативная группа бельчан во всеоружии встала на защиту честного врача из . Мы развернули широкую кампанию и в социальных сетях, и посредством совета о не дискриминации, и в судебных инстанциях, и организовав флэш-моб и т.д. Мы полагаем, что продемонстрировали всю серьёзность нашей позиции о недопустимости запугивания молодых...

Читать больше
0 Комментарии

Top-8 licee din mun.Chișinău, care în 2020 vor avea cele mai mari bugete

gallery image

În total, pentru școlile primare, gimnaziile și liceele din mun.Chișinău au fost alocate 1,239 MILIARDE LEI!

Celor mai mari licee din Chișinău le vor reveni și cele mai mari sume, care variază între 21,56 milioane lei și 33,42 milioane lei per instituție.

Lista celor Top-8 licee c...

Читать больше
0 Комментарии

Decizia „înțeleaptă” luată de conducerea Spitalului Clinic Bălți

Cunoașteți deja despre faptul că un grup de inițiativă din mun. Bălți „toate armele le-a ridicat” pentru a susține un medic integru din cadrul Spitalului Clinic Bălți, care este supus presiunilor și intimidărilor din partea administrației instituției, inclusiv a fost sanc...

Читать больше
0 Комментарии

„Acasă! Autentic! Autohton!” - expoziția ”Fabricat în Moldova”

gallery image

Peste patru sute de antreprenori din Republica Moldova își vor prezenta produsele și serviciile pe care le prestează în cadrul expoziției anuale „Fabricat în Moldova”, care va fi inaugurată într-o săptămână, la Chișinău. Anul acesta, expoziția poartă genericul „Acasă! Autentic! Autohton!” și se va desfășura în trei pavilioane ale Cen...

Читать больше
0 Комментарии

Informăm societatea că se merită de luptat împotriva corupților!

Ilegalitățile din Grădina publică din Bălți stopate – justiția și-a spus cuvântul
Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor invită reprezentanții mass-media la conferința de presă cu tema: „Ilegalitățile din Grădina publică din Bă...
0 Комментарии