O scrisoare deschisă - motiv de intimidare și presiuni asupra unui tânăr medic

gallery image

La începutul lunii noiembrie 2019, un tânăr medic a transmis presei o scrisoare, prin care comunica despre faptul că îi este interzis să practice profesia de chirurg. Acest tânăr a decis să-și povestească istoria sa, cu speranța că va reuși să sensibilizeze opinia publică și să schimbe atitudinea față de tinerii specialiști din domeniul medicinei.


„De doi ani am fost repartizat ca tânăr specialist în SC Bălți, secția de chirurgie. Însăși de către șeful secției mi se «prezicea» un viitor mare în domeniu, însă această perioadă a durat scurt de tot. E știut faptul că și în medicină există și se practică pe larg termenul de «monopol», iar șefii de secție se comportă ca patronii unor instituții private. A fost cazul să întâlnesc și asta în practica mea, când bolnava pe care o curam am găsit-o în criză hipertonică pe motiv că i s-a zis să părăsească secția netratată, astfel încât tinerii specialiști nu au dreptul s-o facă. Sigur, cu așa atitudine nu am fost deloc mulțumit, pe cazul căreia și m-am expus verbal. Aici a urmat și imediata întâlnire cu directorul instituției, Rotari Serghei.

Mi s-a întipărit pe mult timp primul dialog cu șeful spitalului: «ocupați-vă de el, căci dacă pierd timpul pentru tineret, nu mai construiesc niciun veceu în spitalul ăsta!», «nu vezi că șeful secției a început să „muște” câte o bucată din tine…», «gândește-te bine dacă îți mai trebuie sala de operații…», «îți dau acum două mustrări și vei sta ca pe ace și vei pleca din spital atunci când îți vom zice noi!», «de ce n-ai rămas în Chișinău să cari geanta profesorilor vreo zece ani…», «Bălțiul nu pe toți îi primește…», «dați-l în secția de internare și atât!»”, mărturisește tânărul.

La două săptămâni după incident, tânărul s-a ales cu două mustrări, cu o cerere de transfer în Unitatea Primiri Urgență (UPU), cu un contract de muncă falsificat și cu fraza: «atât timp cât eu voi fi aici, tu nu te vei dezvolta nicicând!».



„La momentul de față, activez în secția UPU, cu acte falsificate, impunându-mi-se ideea de către actuala șefă UPU, Ala Condrea, că sunt urgentist și că salariul e la fel de urgentist, lipsit definitiv de accesul în sălile de operație. Și astfel încât mă opun «sistemului», pentru intimidare și denigrare personală, sunt «tipărite» numeroase demersuri nefondate, procente salariale extrase lunar nemotivat și fraze zilnice: «Dvs. sunteți urgentist și conformați-vă standardelor secției!»”, povestește tânărul.

Echipa #diez a contactat-o pe șefa secției UPU, Ala Condrea. Aceasta ne-a comunicat că munca cu tinerii specialiști decurge destul de lejer, menționând că tinerii specialiști au deplină libertate în ceea ce ține profesionalism și profesiogramă: „Nu sunt restricționați, nu li se încalcă niciun drept. Tinerii specialiști activează exact în același condiții ca și toată echipa unității de urgență. Acolo unde sunt întrebări li se explică, cu actele de rigoare sunt documentați, au acces liber la orice informație cu caracter medical. Atunci când s-au adresat după un ajutor, nu li s-a refuzat absolut niciodată, dar nu în detrimentul pacientului. Este vorba despre Unitatea de Urgențe și în urgențe știți dvs. că gafe nu se admit, refuzuri ca pacienții să nu fie văzuți de doctori nu se admit, deoarece secunde întârziate înseamnă vieți. Ca să fiu corectă, acolo unde mă întâlnesc cu nepăsarea, acolo unde mă întâlnesc cu neglijența în serviciu, acolo unde mă întâlnesc cu necunoașterea, atunci când tânărul specialist nu vrea să ia act de acele obiecții care i se spun pentru a deveni un profesionalist bun, sigur că sunt nevoită să iau niște atitudini, să vin cu un demers, pentru a-l face responsabil pe doctorul respectiv, nu din alt aspect”, ne-a explicat șefa secției.


Tânărul a scris și Ministerului Sănătății. Acolo ni s-a spus că scrisoarea acestuia a fost înregistrată ieri dimineața (4 noiembrie 2019) în cancelarie, iar tânărul specialist urmează să primească răspuns de la minister în termenul legal .


„Bilanțul activității mele timp de doi ani în SC Bălți se rezumă la: lipsa accesului, de aproape un an, în sala de operații, ca consecință – imposibilitatea avansării în grad profesional; toate cursurile anuale de perfecționare profesională nesemnate de către directorul instituției, inclusiv și din propriul cont; activitate profesională ce constă la moment în triajul bolnavului și completarea fișei UPU și atât!

Nu vreau să dau dovadă exagerată de patriotism, însă îmi pasă și regret pentru acei rezidenți care au ca bază clinică spitalul din Bălți, actuala instituție cu statut republican. Aici, unde cele două săli de intervenții chirurgicale sunt numite virtual: sala pentru colecistite și sala pentru hernii. Ce fel de generații «sănătoase» putem crește atunci când rezidenții, din vastul spectru al chirurgiei, se mulțumesc cu asimilarea a două-trei tipuri de intervenții chirurgicale pe parcursul a cinci ani de studii?

Nu există nicio pârghie de monitorizare a tinerilor specialiști, spre exemplu adunări, măcar anuale, pentru a discuta problemele și sarcinile actuale cu care ne confruntăm. Totuși, anume pe parcursul acestor trei ani de activitate profesională se formează o întruchipare reală despre medicina națională, după care, personalul medical dezamăgit ne părăsește!

De ce oare se întâmplă așa lucruri!? Poate că e un management ineficient al resurselor umane în cadrul instituțiilor medicale; poate că permitem și stimulăm principiul «dictatorial» în instituțiile medicale, astfel încât directorii și șefii de secție consideră că spitalul este al lor și nu invers, ei ai spitalului; sau poate că ne-am păstrat gândirea arhaică și încă continuăm să ne conducem de «dogma»: «pentru a deveni cineva, trebuie să ducem geanta profesorului vreo 10 ani».

Știu și am fost preîntâmpinat, de colegi și de cei apropiați, că nimeni dintre cei care au mers contra administrației nu a sfârșit cu bine. Însă sentimentul de a profesa medicina, specialitatea care am îndrăgit-o atât de mult, domină. Cu regret, la moment, activitatea mea în cadrul spitalului e departe de a fi numită profesie chirurgicală!”, încheie tânărul.

sursa diez.md

Смотреть меньше
0 Комментарии
gallery image

Doar 4 din 10 chișinăuieni știu cum să se debaraseze corect de e-Deșeuri, potrivit Studiului privind generarea și gestionarea DEEE-urilor în municipiu. Prin intermediul proiectului "Oraș curat cu e-Deșeu reciclat" ne dorim o comunitate mai implicată și informată în lupta cu acest "tsunami" care amenință omenirea.


Poza: Tomberon de la ...

Читать больше
0 Комментарии

Două mii de lei pentru apă potabilă din apeduct

„Căram apa cu cisternele ruginite, apoi o puneam în bazine improvizate și o păstram acolo câteva săptămâni. Vă imaginați ce calitate avea acea apă stătătoare?”, povestește doamna Valentina Miron, care împreună cu Ecaterina Cașîneanu a mers prin localitate să-i convingă pe săteni s...

Читать больше
Două mii de lei pentru apă potabilă din apeduct :: Asociatia Presei Independente
Deja de un an, locuitorii comunei Lebedenco din raionul Cahul nu mai cară apă cu gălețile de la fântâni sau de la izvoarele aflate la mare depărtare. Acum satele Lebedenco…
0 Комментарии

Au schimbat apa dură din izvoare și fântâni pe cea filtrată de la robinete

În unul din articolele precedente, v-am relatat cum s-a schimbat viața localnicilor din două comune de la sudul Moldovei, Ursoaia și Lebedenco din raionul Cahul, după ce s-a construit un sistem modern de apeduct, astăzi „am poposit” în nordul țării, în raionul Florești. Deja de ...

Читать больше
Au schimbat apa dură din izvoare și fântâni pe cea filtrată de la robinete :: Asociatia Presei Independente
În unul din articolele precedente, v-am relatat cum s-a schimbat viața localnicilor din două comune de la sudul Moldovei, Ursoaia și Lebedenco din raionul Cahul, după ce s-a construit un…
0 Комментарии

Educație și mediu: Gunoi. Despre cum ne-am "îngropat" în gunoi, dar şi cum putem fi cetăţeni responsabili

gallery image
Читать больше
0 Комментарии

CONFERINȚA DE LANSARE A PROIECTULUI ,,EcoCahul - Cetățean implicat pentru un oraș curat!".

gallery image

UE-GIZ // „EcoCahul - Cetățean implicat pentru un oraș curat!”

🆙 DRAGI PRIETENI,

VĂ INFORMĂM CĂ MARȚI, 22 SEPTEMBRIE 2020, LA ORA 14:00, ÎN SALA MARE A PALATULUI DE CULTURĂ ,,NICOLAE BOTGROS" MUN. CAHUL, VA AVEA LOC CONFERINȚA DE LANSARE A...

Читать больше
0 Комментарии

Peste 20 000 de computere vor fi transmise în școli pentru asigurarea învățământului la distanță

gallery image

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va transmite instituțiilor de învățământ cel puțin 20.000 de laptopuri, calculatoare sau tablete până la sfârșitul acestui an. Datele au fost prezentate de către Igor Șarov, ministrul Educației, Culturii și Cercetării în cadrul briefingului din 15 septembrie.

Читать больше
0 Комментарии

«Деньги не пахнут»: За деньги бельчан содержится единственный в городе общественный туалет

gallery image

«Деньги не пахнут»: За деньги бельчан содержится единственный в городе общественный туалет, в котором с жителей города берут плату за вход


Наличие бесплатного общественного туалета – это не прихоть, а норма в цивилизованном обществе. Однако в мун. Бэлць с общественными туалетами все очень запутано, а поиск бесплатного туалета закончится...

Читать больше
0 Комментарии

Ședință de lucru în cadrul proiectului „EcoCahul -Cetățean implicat pentru un oraș curat!”

Joi, 10 septembrie 2020, în incinta Primăriei Municipiului Cahul, a avut loc prima ședință de lucru în cadrul proiectului "EcoCahul -Cetățean implicat pentru un oraș curat!" implementat în municipiul Cahul. La ședință au participat: Nicolae Mocanu, Președinte AO Perspectiva; Valeriu Musteață, consilier municipal Cahul; Nicolae Dandiș, Primarul mun. Cahu...

Читать больше
0 Комментарии

UE-GIZ // „EcoCahul – Cetățean implicat pentru un oraș curat!”

gallery image

Asociația Obștească ”Perspectiva” este beneficiara Programului de granturi locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „EcoCahul – Cetățean implicat pentru un oraș curat!” în mun. Cahul.

Prin proiectul dat, împreună cu 

Читать больше
0 Комментарии

Коррупция может поставить перед выбором

Сотрудники публичного учреждения вправе сообщить о случаях проявления коррупции или о любой другой практике угрожающей общественным интересам руководителю данного учреждения или заявить об этом в НЦБК.

Сотрудник, передавший информацию является осведомителем по неподкупности. Но если он подаст оповещения о нарушении руководителем своих обязанностей...

Читать больше
11.Уведомление о коррупционных проявленииях, и защита осведомителей по неподкупности
0 Комментарии