60 lideri comunitari au început cursurile în cadrul „Academia Liderului Comunitar”

gallery image

60 lideri comunitari au început cursurile în cadrul „Academia Liderului Comunitar”. Proiectul prevede promovarea democrației participative la nivel local, prin formarea și consolidarea capacităților liderilor/liderelor comunitari, lideri de opinie și activiști civici din centrul, nordul și sudul țării.


Pentru lansarea cursurilor, Centrul Contact a creat un studiou de instruire online, unde pe parcursul următoarelor luni, participanții vor fi instruiți în domenii precum: administrație publică locală, acces la informații publice, buget public, procesul decizional local, tehnici de persuasiune și advocacy în raport cu autoritățile publice și alți actori locali.




Academia Liderului Comunitar a fost deschisă de către Serghei Neicovcen, Director al Centrului Contact, care a menționat că „noi avem nevoie de oameni activi, care să fie capabili să dezvolte comunitate. Numai în așa condiții vom avea succes ca țară, care vrea să devină europeană, democratică și prosperă”.

Ca urmare, Vasile Cioaric, Șeful Academiei Liderului Comunitar, a completat „dorim ca participanții la Academia Liderului Comunitar să obțină nu numai cunoștințe și aptitudini, ci să-și formeze ori să-și reconfirme o poziție civică activă, care ar ajuta oamenii să-și facă viața mai bună. Vrem să educăm o elită locală, în sensul bun al cuvântului, la care să se orienteze și de opinia căreia să țină cont, atât cetățeni, cât și autoritățile publice locale”.

Cuvânt de salut a venit și din partea partenerilor, Denis Zacon, Grant manager al programului „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” și Mark Mazureanu din cadrul asociației ADEPT, care au apreciat curricula Academiei și au urat succes participanților.


Menționăm că ideea creării Academiei a venit ca urmare a interacțiunii Centrului CONTACT cu liderii societății civile din RM, care a scos în evidență mai multe cauze ale implicării insuficiente a cetățenilor în viața comunităților și anume: cunoașterea insuficientă a procesului decizional local și, ca rezultat, capacitatea redusă de a se implica și a promova politici publice benefice pentru comunitate; cunoașterea insuficientă a tehnicilor de persuasiune și advocacy în raport cu autoritățile publice și alți actori locali.


După finalizarea programului de instruire, participanții, cu susținerea formatorilor Academiei, vor demara activități practice de soluționare a unei probleme identificate, iar cele mai bune inițiative locale vor primi suport financiar pentru implementare. Prima ediție a Academiei va finaliza cu o Gală a bunelor practici.


Proiectul „Academia Liderului Comunitar” este finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer prin intermediul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.

Смотреть меньше
2 Комментарии

Mult succes!


Ответить

Să fie într-un ceas bun pentru toți! :)

Ответить

Concurs de Poezie!

gallery image

🎉Fondul Pentru Tineri Cahul, te invită la Concursul de Poezie!🎉

Data desfășurării concursului❗️

...

Читать больше
0 Комментарии

"Ce dulce ești Copilărie!"

gallery image

Fondul pentru Tineri Cahul invită toți copiii, împreună cu părinții, frații, rudele să ia parte la un concurs online de fotografii, dedicat Zilei Internaționale a Copilului, cu genericul “Ce dulce ești copilărie”. 🍭🍒

Iată aici câteva idei de fotografii:

🌟...

Читать больше
0 Комментарии

GIVEAWAY - SUPER MEGA CONCURS BY "YOUTHBANKCAHUL"

gallery image

Hey, hey prieteni! 😜 Şi în această zi frumoasă, Fondul Pentru Tineri Cahul dă start celui de-al 2 

Читать больше
0 Комментарии
gallery image

În rândul populației, 

Читать больше
0 Комментарии

Transparența banilor colectați de la părinți

+2

În premieră, pe pagina DETS Botanica au fost publicate informații cu privire la „donațiile” părinților către instituțiile de învățământ.

Partea bună a l...

Читать больше
0 Комментарии

Susțineți tinerii antreprenori din Republica Moldova!

gallery image

Irina și Andrei sunt tinerii antreprenorii din spatele companiei Mico-Catering!

Mai nou aceștea au lansat un nou produs! Îți livrează cutia cu produse împreună cu rețeta!

Cutia care vă va rezolva toate problemele legate de gătit.

‼️ Nu trebuie să mergeți la magazin după produse;

‼️ Nu trebuie să căutați o rețetă; Tot ce aveți nevoi...

Читать больше
0 Комментарии

GIVEAWAY - "ȘTIU SĂ DESENEZ"

gallery image

Participă la uimitorul concurs online de desene împreună cu copilul, nepotul, fratele sau sora ta.


Data desfășurării concursului 23 mai - 31 mai ora 23:59.

Categoriile de vârsta:

Читать больше
0 Комментарии

Город восставший из тишины или как Кишинёв приходит в себя после самоизоляций.

gallery image

Вчера в первые за долгое время я решил выйти в город, чтобы посмотреть, как ведут себя люди после столь длительного карантина. В целом могу сказать, что общество понемногу начинает возвращаться к обычной жизни.

При этом не все граждане и магазины соблюдают указания властей. Например, захожу я в один из магазинов секто...

Читать больше
0 Комментарии
gallery image

De ce e nevoie de oameni care să se implice activ în dezvoltarea comunității?

Pentru că doar societatea civilă poate să pună presiune și să ceară autorităților să-și facă o agendă cu prioritățile oamenilor din comunitate și să se conducă de ea.

1 Комментарий

COVID-19 Cum îl văd eu /Bănești, Telenești/ 12 mai 2020

Covid-19 Cum îl văd eu / Bănești, Telenești/ 12 mai 2020
0 Комментарии